https://www.facebook.com/events/371650699900856/
https://www.facebook.com/Hteththemeth
https://www.facebook.com/FalseRealityBand
Scurt interviu Hteththemeth:
CtD: Puteti face o scurta prezentare a trupei?
H: Hteththemeth este considerata una dintre cele mai enigmatice apariții pe scena metal, cu un stil unic şi fără o limită de exprimare. Muzica neumană practicată de trupă sare fără timiditate de la metal cu elemente ambient și influente de black, ajungând până la blues și bossa nova. Conceptual, Hteththemeth se găsește în faţa unui peisaj plin de sentimente, unele plăcute, altele reci, unele confuze, altele depline.
Anul 2016 a fost anul aparitiei celui de-al doilea album al trupei. Intitulat Best Worst Case Scenario, albumul poate fi văzut ori ca un scenariu al unei vieți pline de visare, ori ca o coloană sonoră a unui film imaginar. In jurul acestui album este construit si un spectacol-concept, in trei acte, pe care trupa l-a prezentat in mai multe orase din tara incepand cu aprilie 2016. Acum, spectacolul ajunge si la Constanta.
Hteththemeth este castigatoarea Global Battle of the Bands Romania 2015 si a reprezentat Romania la Finala Mondiala GBOB desfasurata la Berlin in 26 mai 2016, unde a obtinut locul 2. De asemenea, Hteththemeth a castigat Finala Wacken Metal Battle Romania 2016 si a participat, in luna august, la Wacken Metal Battle, competitie desfasurata in cadrul celui mai mare festival de muzica metal din lume, Wacken Open Air.
CtD: Ati mai cantat in CT?
H: Din pacate nu am mai cantat in Constanta. Suntem deosebit de incantati sa ne spunem povestea intr-un asemenea loc, mai ales ca ea are ca principala sursa de inspiratie Marea.
CtD: Ce asteptari aveti de la publicul constantean?
H: Il asteptam cu mult drag in numar cat mai mare la spectacol. Si ne asteptam sa fie cat mai deschis, cat mai cald, sa se bucure de muzica noastra, sa simta toate starile si sentimentele pe care incercam sa le transmitem prin conceptul nostru. Si speram sa fie cel putin la fel de nebun ca noi.
CtD: Cum credeti ca putem sprijini/creste miscarea rock/metal din Constanta si nu numai?
H: Prin organizarea a cat mai multor concerte pe plan local si prin mobilizarea cat mai multor participanti la concerte. La asta se adauga promovarea facuta din inima si nepartinitoare, plus un pachet de fotografi, tehnicieni, voluntari, samd, care sa contribuie la succesul evenimentelor. Asta e cheia dezvoltarii unei scene locale.
In plus, unitatea intre toti cei care prefera muzica rock/metal ar trebui sa fie punctul de pornire. Ar trebui sa ne ajutam si sa ne sustinem permanent, trupe, public, organizatori, promoteri, localuri. Ar trebui sa ne criticam doar constructiv, sa ne spunem parerile pe un ton civilizat, chiar daca sunt in contradictoriu, sa ne sustinem atunci cand avem idei sau planuri care pot duce la o crestere treptata a scenei. Din pacate, lucrul asta se intampla foarte putin si exista multe momente in care oameni care pun suflet si investesc timp si bani sunt profund dezamagiti de ce primesc inapoi de la comunitatea rock/metal.
CtD: In final, adresati cateva vorbe publicului care va veni sa va vada.
H: Haideti la spectacol! Alaturi de noi, sunteti si voi "vinovati" pentru Best Worst Case Scenario, epicentrul lui aflandu-se la voi acasa!
Scurt interviu False Reality:
CtD: Puteti face o scurta prezentare a trupei?
FR: False Reality și-a început activitatea în luna decembrie a anului 1998, fiind una din trupele cu o ascensiune destul de interesantă în underground-ul românesc de atunci, semnând un contract cu o casă de discuri din Norvegia și lansând un EP - Tales of Eternity. Din păcate, între anii 2003 și 2011, am intrat într-o comă autoimpusă, în urma plecării toboșarului din prima perioadă de activitate, care se ocupa de tot ce ținea de managementul trupei. Între timp au tot fost destule schimbări de componență, iar din 2011 am reluat activitatea concertistică, reușind și înregistrarea primului album full-length din carieră - End of Eternity, album lansat în toamna lui 2016 împreună cu casa de discuri Loud Rage Music din Cluj-Napoca.
Deși ne caracterizăm stilul drept melodic death metal, o facem pentru a fi conciși. De fapt ceea ce cântăm noi este un melanj de progressive, death, black, doom și diverse alte sonorități, în sunetul trupei fiind tobe, clape, două chitări, un bass, voce growl și voce clean.
CtD: Ati mai cantat in CT? Daca da, cum vi s-a parut?
FR: Am mai cântat în Constanța, în primăvara anului 2002, în cadrul ediției a II-a a Metalheart Fest, pe timpul primei perioade de activitate a trupei. A fost prima și singura experiență False Reality la malul mării și ne-am simțit foarte bine pe scenă, cu toate că în urma unor probleme cu CFR-ul am ajuns cu 6 ore întârziere în Constanța și eram extrem de obosiți. Un mare plus pentru noi a fost faptul că atunci am fost filmați și am apărut la o televiziune axată pe muzică - MCM România, în cadrul unei emisiuni de profil, produsă de Lenți Chiriac, dacă nu mă înșel.
CtD: Ce asteptari aveti de la publicul constantean?
FR: În primul rând, niciodată nu avem anumite așteptări de la public, fiecare loc are specificul său, dar bineînțeles că ne dorim să vină în număr cât mai mare și să lăsăm o impresie puternică și foarte plăcută în urma concertului. Este foarte important pentru noi să cântăm cât mai mult și în fața unui public cât mai divers. Tot ce putem spera este să ne ridicăm noi la nivelul așteptărilor publicului.
CtD: Cum credeti ca putem sprijini/creste miscarea rock/metal din Constanta si nu numai?
FR: Cel mai important lucru legat de rock/metal credem noi că este libertatea de exprimare și toleranța. Credem că acestea sunt temelia unei mișcări și ale unei comunități închegate și faine. Legat strict de concerte, totul pleacă de la un spațiu unde să poți să aduci trupele în fața publicului în niște condiții măcar decente atât pentru trupe, cât și pentru public. Având în vedere că totul se face de obicei în afara circuitului banilor publici sau al unor forțe financiare, toată lumea trebuie în primul rând să înțeleagă eforturile depuse de fiecare parte, de la organizatori, promoteri, trupe, patroni de localuri și nu în ultimul rând de public, și nu mă refer doar eforturile financiare aici.
CtD: In final, adresati cateva vorbe publicului care va veni sa va vada.
FR: Dacă vă plac călătoriile muzicale și metalul condimentat și cu voci curate, diverse influențe și în primul rând melodicitate, noi chiar asta facem. Dacă nu, sperăm să aveți o curiozitate muzicală suficient de mare încât să ne dați șansa să vă surprindem în mod plăcut. Noi vom fi prezenți împreună cu Hteththemeth și vă așteptăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu